Am mai petrecut apoi un ceas să fac potecă pentru a o putea scoate în stradă. Colac peste pupăză, pe drum am făcut pană, aşa că ia-o pe jos prin viscol încă vreo 10 km până la serviciu… La un moment dat a început să-mi bată atât de tare vântul în faţă, încât am fost nevoit să mă adăpostesc într-o staţie de autobuz, altfel mă lua pe sus. Însă tot nu m-am dat bătut, aşa că, după încă vreo oră şi ceva am reuşit în sfârşit să ajung la serviciu, mai mult mort decât viu. Văzându-mă, şeful îmi zice:
– La naiba, măi Ioane, nu mă aşteptam să vii astăzi. Să ştii că nu era nicio problemă dacă nu veneai, văd şi eu ce vreme e afară…
– Păi… nevastă-mea m-a forţat să vin!
– Serios?! m-a întrebat uimit. Dar ce ţi-a spus?
– Nu te mai obosi să mergi azi la muncă, vom putea petrece astfel amândoi toată ziua în pat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu